Un tânăr a murit și mai multe persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor după ce au fost surprinși de vremea rea în Munții Făgăraș

25 septembrie 2018, 08:56

Turiştii surprinşi de viscol pe creastă erau nepregătiţi pentru acestă schimbare de vreme. Tânărul de 22 de ani, din Sălaj, intrase în șoc hipotermic. Nu a mai putut ajunge la cabana Bâlea Lac. În ciuda intervenţiei salvamontiştilor şi a medicilor, nu a supravieţuit. O tânără care îl însoţea, s-a ales şi ea cu degerături.

Primul apel la Salvamont Sibiu a venit din partea unui grup de patru turiști care erau pe un traseu de creastă în zona Bâlea. Plecaseră pe vreme bună cu echipament de vară, dar, după începerea ninsorii, doi dintre ei, o fată şi un băiat, ambii de 22 de ani, nu au mai putut continua drumul spre cabana Bâlea Lac din cauza frigului şi a oboselii. Tânărul era în stare critică când au ajuns salvamontiştii la ei.

Tragedia nu s-ar fi întâmplat dacă tinerii s-ar fi interesat despre starea vremii pe creastă şi s-ar fi echipat corespunzător înainte de a urca pe munte.

Alți doi turiști, cetățeni germani, între care unul are 76 de ani, și ei neechipați corespunzător, au fost surprinsi de vremea de iarnă în zona Vârfului Negoiu. După o noapte petrecută în refugiul Călţun, au cerut ajutorul salvamontiștilor şi au fost coborâţi în siguranţă la Piscul Negru, pe Transfăgărășan.

Drumarii au început să intervină ca în plină iarnă pe Transalpina, după ce mai mulți turiști au rămas blocați cu maşinile în stratul de zăpadă proaspăt depus pe șosea.

În nordul țării, pe DN 17, în Poiana Stampei, aproape de urcarea în Pasul Tihuța, din cauza poleiului, remorca unui tir a derapat și a fost lovită de un alt autotren, care venea din sens opus. Unul dintre șoferi a ajuns la spital.

Chiar dacă acest episod de iarnă nu va dura, este bine să nu plecăm la munte fără echipamentul adecvat.

ACTUALIZARE Tânărul de 22 de ani a decedat. Medicii i-au declarat decesul marți în jurul prânzului.

__________________________________

Doi dintre cei patru turiști sunt în stare bună și nu au avut nevoie de spitalizare, în timp ce alți doi, un băiat și o fată, au fost internați de urgență la spitalul județean din Sibiu.

Fata este în afara oricărui pericol, însă băiatul a ajuns la spitalul județean din Sibiu în stare foarte gravă, în stop cardio respirator. Toate eforturile medicilor de a-l salva au fost zadarnice.

Potrivit directorului Salvamont Sibiu cei patru turiști au fost surprinși de vremea rea, luni în jurul orei 17.30. Doi dintre ei au reușit să ajungă la Cabana Bâlea și au cerut ajutorul salvamontiștilor, care au plecat în întâmpinarea celorlalți doi turiști, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 22 de ani.

Au fost găsiți la distanță de aproximativ 40 de minute de cabana Bâlea, pe creastă. Băiatul era în stare gravă, conștient dar nu coopera. Salvamontiștii au cerut o ambulanță de la SMURD Sibiu.

Coborârea s-a făcut în condiții de ceață densă și viscol.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani