Un român a fost împuşcat mortal în Italia. Presa locală scrie că încerca să jefuiască un magazin

12 martie 2017, 14:44

Incidentul s-a petrecut în timpul nopţii, în localitatea Casaletto Lodigiano.

Proprietarul magazinului şi fiul său au auzit un zgomot, s-au trezit şi au coborât la parter. Patru oameni încercau să-i jefuiască.

Tatăl a tras un foc de armă, iar bandiţii au fugit. Corpul unuia dintre ei a fost găsit ceva mai departe.

Primarul spune că el şi întreg satul sunt solidari cu proprietarul magazinului.

Amprentele hoţului ucis nu au fost găsite în baza de date a poliţiei. Cei trei complici sunt căutaţi de carabinieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite