Un primar din Botoșani a murit pe treptele unui spital fără medic de gardă. Sorina Pintea: Aştept un răspuns de la DSP Botoşani

5 iulie 2019, 12:21

Primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr, se afla în orașul Săveni, când i s-a făcut rău şi s-a dus la spitalul din localitate. A aflat, însă, că nu este niciun medic să îl consulte. Camera de Gardă este închisă până pe 10 iulie, timp în care este plecat în concediu singurul medic care rămâne de gardă.

Al doilea medic, un pediatru, își terminase programul ieri, când i s-a făcut rău bărbatului. În tot spitalul erau în acel moment doar două asistente şi o infirmieră. A fost chemată de urgență o ambulanță, dar personalul medical nu l-a mai putut salva.

Unitatea medicală din Săveni are doar doi medici. S-a ajuns în această situație după ce patru dintre cei cinci medici care lucrau la Săveni au ieșit la pensie, anul trecut, iar în locul lor a fost adus unul singur.

Medicii legişti trebuie să stabilească acum cauza exactă a morţii bărbatului de 57 de ani. Cazul este anchetat de Poliţie, dar şi de către Direcţia de Sănătate Publică.

Fost spital municipal, unitatea de la Săveni a fost, în urmă cu 8 ani, pe punctul de a fi desființată și transformată în cămin pentru bătrâni. În urma demersurilor făcute de autoritățile locale, unitatea a fost păstrată, dar transformată în secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență Botoșani. Funcționează la limită, deși în zonă sunt aproape 10 mii de localnici care ar avea nevoie de acest spital.

Cea mai apropiată unitate sanitară se află la la Botoşani, la 36 de kilometri distanță. Ministerul Sănătății anunţa anul trecut că deficitul de medici se apropia de 12 mii.

______________________________

Anchete în județul Botoșani după ce, ieri după amiază, primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr, a murit, la scurt timp după ce a ieșit din Spitalul din Săveni, unde nu ar fi fost niciun medic.

ACTUALIZARE Direcţia de Sănătate Publică Botoşani face verificări în cazul primarului comunei Vorniceni, Toader Leampăr, care a decedat, joi, în unitatea spitalicească din oraşul Săveni, la scurt timp după ce a fost consultat, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit acesteia, asigurarea continuităţii liniilor de gardă şi a unui act medical de calitate ţine de managementul spitalului.

Organizarea activităţii medicale într-un spital ţine de managementul spitalului. Asigurarea continuităţii liniilor de gardă şi tot ce ţine de asigurarea unui act medical de calitate şi corespunzător. Până la urmă, aştept un răspuns de la DSP Botoşani care verifică modul în care s-au desfăşurat lucrurile. Am înţeles că acolo există o secţie exterioară, a fost un spital transformat în secţie exterioară, că există două secţii teoretic – paturi de medicină internă şi pediatrie. Vreau să văd exact cu funcţionează, dacă sunt medici, care este numărul de cazuri, pentru că eu din ceea ce am văzut există doi medici acolo, unul din medici era în concediu de odihnă, altul în concediu de boală. Spuneau că cel care a mers în concediu de boală este din cauza epuizării. Eu am verificat prezentarea la camera de gardă – avea un număr mic de cazuri, nu se putea compara cu o unitate de primiri urgenţe. Vreau să aflu adevărul. Continuitatea asistenţei medicale într-o unitate sanitară este asigurată de management. Dacă există un caz de urgenţă, pentru că există posibilitatea ca un medic să fie ocupat când se prezintă cineva la camera de gardă, există apelul la 112 care îţi poate aduce un echipaj de ambulanţă sau SMURD”, a afirmat Pintea, la sediul Ministerului Sănătăţii.

………………………………………………………….

Primarul orașului Săveni este revoltat și cere demisia managerului Spitalului Județean, în subordinea căruia se află unitatea din Săveni.

Singurul medic care asigura liniile de gardă a intrat în concediu şi ieri, ar fi fost la Spitalul din Săveni doar două asistente şi o infirmieră.

Primarului i s-a făcut rău şi a venit la cea mai apropiată unitate medicală, dar aici nu ar fi beneficiat decât de un consult sumar din partea unui asistente. La un moment dat, bărbatul a vrut să plece, dar a căzut pe scări și și-a pierdut cunoștința.

Personalul medical de pe maşina de Ambulanţă, solicitată prin 112, nu a mai putut să-l resusciteze.

Potrivit localnicilor, la Săveni ar fi doar un medic internist care vine numai luni, miercuri și vineri, și un medic pediatru care a intrat în concediu.

Cea mai aproapiată unitate sanitară se află la 36 de kilometri, la Botoşani.

Camera de gardă de la Spitalul Orășenesc din Săveni a fost închisă, începând cu dată de 26 iunie și va fi redeschisă, conform unui anunț postat pe ușa spitalului, în 10 iulie.

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă