Un poștaș din Argeș ar putea fi trimis în judecată după ce a delapidat pensii şi salarii în valoare de peste 48.000 de lei

Poliţiştii argeşeni care au anchetat un dosar de delapidare şi fals intelectual au propus trimiterea în judecată a unui factor poştal care şi-a însuşit 150 de pensii, alocaţii sau alte forme de sprijin financiar.

22 August 2022, 13:05 (actualizat 22 August 2022, 13:07) Știrile TVR |
Postaș acuzat de furt

Ancheta în acest caz a început după ce, în luna martie a anului trecut, factorul poştal din localitatea Călineşti nu a virat 150 de pensii, asigurări sociale, alocaţii, ajutor social, pensii handicap, alocaţii susţinere. În schimb, bărbatul în vârstă de 49 de ani şi-a însuşit banii, în cuantum total de 48.120 de lei, suma nefiind recuperată de la el.

Potrivit Poliţiei, prejudiciul cauzat fost achitat de către Compania Naţională de Poşta Română către beneficiarii mandatelor poştale, compania constituindu-se parte civilă.

IPJ Argeş anunţă că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, au finalizat cercetările iar dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.

Factorul poştal este acuzat de delapidare şi fals intelectual.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 8°C
IASI 4°C 6°C
CLUJ 1°C 3°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 7°C 6°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI