Un octogenar japonez încheie cu succes o traversare solitară, fără escală, a Oceanului Pacific

4 iunie 2022, 12:25

Sosirea aventurierului japonez Kenichi Horie în strâmtoarea Kii (sud-vestul Japoniei) a marcat sfârşitul unui voiaj de peste două luni la bordul Suntory Mermaid III, început într-un port din San Francisco la data de 27 martie.

Echipa sa de comunicare a declarat că la întoarcerea în Japonia, sâmbătă, Horie a devenit cea mai vârstnică persoană din lume care a traversat cu succes Oceanul Pacific, singur şi fără escală. Ambarcaţiunea sa a fost echipată cu panouri solare.

„Sunt pe punctul de a trece linia de sosire”, a scris Horie pe blogul său vineri, după ceea ce el a descris drept o luptă de trei zile contra curenţilor. „Sunt epuizat”, a adăugat navigatorul.

Aceasta este cea mai recentă ispravă a acestui japonez octogenar care, în 1962, la vârsta de 23 de ani, a traversat Oceanul Pacificul încălcând legea japoneză care interzicea navigatorilor să părăsească teritoriul ţării şi să intre astfel ilegal în Statele Unite.

În urmă cu 60 de ani, „eram constant anxios şi stresat la gândul că voi fi prins”, a scris el în aprilie pe blog. „Dar, de data asta e diferit, am fost trimis de mulţi oameni şi beneficiez de sprijinul lor prin sisteme de urmărire şi radio wireless”, a precizat octogenarul.

Kenichi Horie are la activ şi alte reuşite similare, printre acestea numărându-se o călătorie de 7.500 de kilometri la bordul unei hidrobiciclete, în 1993 şi o traversare a Oceanului Pacific, în 2008, la bordul unei ambarcaţiuni fabricate parţial din materiale reciclate şi a cărei propulsie se baza pe forţa motrice a valurilor.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite