Un nou premier în Downing Street 10. Boris Johnson trebuie să găsească o soluţie pentru Brexit. O analiză Lumea Azi

Boris Johnson a preluat postul de prim-ministru al guvernului britanic. A început să formeze un cabinet, cum a spus chiar el, dinamic şi abil, care să renegocieze acordul cu Uniunea Europeană. Există, însă, o problemă: partenerii europeni nici nu vor sa auda de aşa ceva. Va ieşi Marea Britanie din Uniune în mod controlat sau dur? Vedem la toamnă. Un comentariu de Dragoş Tăbăran.

30 Iulie 2019, 15:53 (actualizat 30 Iulie 2019, 16:00) |

Britanicii au oferit din nou o lecţie de tradiţie democratică şi eleganţă politică: tranziţia de la un premier la altul s-a făcut potrivit normelor instituite de decenii dacă nu de secole, deşi Regatul Unit nu are o Constituţie. În prima parte a zilei, Theresa May a mers în parlamentul de la Westminster unde şi-a prezentat rezultatele guvernării şi a vorbit despre plecarea din guvern.

“Sunt bucuroasă să predau ştafeta unui lider al Partidului Conservator în ascensiune şi unui prim-ministru, cu care am colaborat când era în cabinetul meu şi care este devotat în calitate de politician conservator şi a susţinut manifestul partidului care cerea respectarea votului poporului britanic din 2016 pentru a oferi un viitor strălucitor acestei ţări”, a declarat fostul premier Theresa May.

A revenit la reşedinţa premierului pentru a le mulţumi angajaţilor, apoi a mers la palatul Buckhingam pentru a-i preda Reginei mandatul. După mai puţin de o oră, Regina l-a desemnat pe Boris Johnson să formeze noul guvern.

Principala misiune a cabinetului condus de Boris Johnson va fi scoaterea Regatului Unit din Uniunea Europeană, cu sau fără un acord. Johnson s-a pronunţat deja în favoarea unui Brexit la 31 octombrie.

Dar, fostul ministru de Externe şi-a început mandatul cu stângul. Declaraţia sa din Parlamentul de la Westminster că nu acceptă menţinerea deschisă a frontierei dintre Irlanda de Nord şi Irlanda a stârnit deja critici şi nu este de bun augur pentru eventuale negocieri, dacă europenii le vor accepta totuşi.

După o vară fierbinte, Londra va avea la dispoziţie două luni pentru a încerca obţinerea unui nou acord. În cazul unui eşec, vor exista doar două soluţii: un Brexit dur sau alegeri anticipate.

Organizarea unui nou referendum este exclusă: Boris Johnson este un partizan decis al aplicării rezultatului consultării populare din 2016.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 11°C
IASI 9°C 7°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI