Un mozaic din perioada romană, reprezentând o bătălie din Războiul Troian, a fost descoperit în Marea Britanie

Mozaic din perioada romană
Mozaic din perioada romană
25 noiembrie 2021, 11:30

Artefactul a fost găsit în timpul excavaţiilor la un complex, alcătuit dintr-o vilă şi mai multe dependinţe, datând din secolul al III-lea sau al IV-lea d. Hr., a precizat Historic England, o organizaţie care se ocupă cu conservarea monumentelor şi artefactelor istorice.

Sursa foto: historicengland.org.uk

Mozaicul înfăţişează o scenă din „Iliada” lui Homer – lupta epică dintre eroul grec Ahile şi cel troian Hector, încheiată cu moartea celui din urmă.

Potrivit experţilor, mozaicul, unul dintre puţinele de acest fel din Europa, a făcut parte din pardoseala unei zone de divertisment sau de luat masa a vilei. Complexul, susţin aceştia, ar fi putut aparţine unei persoane bogate din perioada romană târzie.

Situl, aflat în comitatul Rutland (centru), a fost descoperit în timpul lockdown-ului de anul trecut de către Jim Irvine, al cărui tată, Brian Naylor, deţine terenul.


Sursa foto: historicengland.org.uk

Irvine a anunţat apoi autorităţile, iar arheologi ai Universităţii din Leicester au demarat săpăturile în zonă.

„Descoperirea unor obiecte de ceramică neobişnuite pe câmp mi-a stârnit interesul şi m-a determinat să fac cercetări suplimentare”, a povestit Jim Irvine.

Arheologii au excavat ulterior rămăşiţele mozaicului, cu o lungime de 11 metri şi o lăţime de circa 7 metri.


Sursa foto: historicengland.org.uk

Daunele provocate de incendii şi spărturile din mozaic indică o reutilizare ulterioară a sitului după ce acesta a căzut în ruină. Rămăşiţe umane au fost descoperite, de asemenea, în molozul care acoperea mozaicul, acestea fiind probabil îngropate după ce complexul nu a mai fost demult locuit.

Vechimea rămăşiţelor, deşi mai recente decât mozaicul, nu este în prezent cunoscută, însă sugerează că a existat o perioadă – la sfârşitul perioadei romane sau în Evul Mediu timpuriu – când vila a fost din nou folosită.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă