Un mort şi patru răniţi în urma unui un atac armat în statul american Atlanta. Suspectul a fost reţinut

O persoană a deschis focul miercuri într-un spital din Atlanta, lăsând în urmă un mort şi patru răniţi înainte de a fugi şi de a fi arestat după câteva ore, potrivit poliţiei acestui mare oraş din sudul Statelor Unite, notează AFP.

04 Mai 2023, 08:36 (actualizat 04 Mai 2023, 08:48) Știrile TVR |
Atac armat într-un spital din Atlanta / FOTO: Captură foto

Suspectul a fost identificat de poliţia din Atlanta drept Deion Patterson, un fost agent al gărzii de coastă. Atacul armat a avut loc în jurul prânzului (16.00 GMT) într-o sală de aşteptare a unui spital din oraş.

"Deion Patterson a fost reţinut", a declarat în cursul serii poliţia din Atlanta într-un scurt comunicat pe pagina sa de Facebook.

Victimele au între 25 şi 71 de ani, a precizat poliţia în cursul unei conferinţe de presă anterioare. Toate victimele sunt femei, a spus primarul oraşului Atlanta, Andre Dickens.

Deion Patterson era însoţit de mama sa, care nu a fost rănită, a precizat şeful poliţiei, menţionând că este prea devreme pentru a şti dacă una sau mai multe victime au fost vizate în mod specific. Familia lui cooperează la anchetă.

Statele Unite plătesc un preţ foarte mare pentru răspândirea armelor de foc pe întreg teritoriul lor şi pentru uşurinţa cu care americanii au acces la ele.

Ţara are mai multe arme individuale decât locuitori: unul din trei adulţi deţine cel puţin o armă şi aproape unul din doi adulţi locuieşte într-o casă în care există o armă.

Consecinţa acestei proliferări este rata foarte mare de deces din cauza armelor de foc în Statele Unite, fără comparaţie cu cel din alte ţări dezvoltate.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 8°C
IASI 4°C 6°C
CLUJ 1°C 3°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 7°C 6°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI