Un mic asteroid trece prin apropierea Pământului, fără a constitui un pericol

Asteroid
Asteroid
26 ianuarie 2023, 16:12

Asteroidul 2023 BU, descoperit recent de un astronom amator, va trece prin apropierea extremităţii sudice a Americii de Sud, vineri, în jurul orei 00:27 GMT, a precizat NASA într-un comunicat.

2023 BU va trece la o distanţă de doar 3.600 de kilometri de suprafaţa Pământului, mult mai aproape comparativ cu mulţi sateliţi geostaţionari care orbitează planeta.

Nu există, însă, niciun risc ca asteroidul să lovească Pământul, a subliniat agenţia spaţială americană. Chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, asteroidul, care măsoară între 3,5 şi 8,5 metri în diametru, s-ar dezintegra în mare măsură în atmosfera terestră, reducându-se la doar câteva bucăţi de resturi, sub formă de mici meteoriţi.

Obiectul a fost observat sâmbătă de la un observator din Crimeea de astronomul amator Gennadiy Borisov, cel care a descoperit cometa interstelară Borissov în 2019. Zeci de observaţii au fost realizate ulterior de la observatoare din întreaga lume, confirmând sosirea lui 2023 BU.

Sistemul de evaluare a riscurilor de impact al NASA, Scout, a exclus rapid impactul cu Pământul. „În pofida foarte puţinelor observări, el (Scout, n.a.) a fost totuşi capabil să prezică faptul că asteroidul se va apropia extraordinar de mult de Pământ”, a declarat Davide Farnocchia, inginer de navigaţie la Jet Propulsion Laboratory (JPL), care a dezvoltat sistemul.

Aceasta este „una dintre cele mai apropiate” întâlniri dintre planeta noastră şi un asteroid de tip NEA („Near Earth Asteroid” / „asteroid care trece prin apropierea Pământului”) înregistrată vreodată, a precizat Farnocchia.

Asteroidul se va apropia atât de mult de Terra, încât gravitaţia Pământului îi va modifica orbita în jurul Soarelui. Înainte de sosirea sa, asteroidului i-au trebuit 359 de zile să orbiteze în jurul stelei noastre. Acum, va avea nevoie de 425 de zile, potrivit NASA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite