Un mecanic de locomotivă a fost prins drogat în timpul serviciului. Condusese deja două trenuri cu călători. Alți doi mecanici au refuzat testarea. Control la Buzău

Un mecanic de locomotivă în vârstă de 29 de ani a fost găsit drogat la postul de conducere al unei locomotive. Potrivit unor surse, în această stare ar fi condus două trenuri de călători, pe ruta Buzău - Adjud.

28 Septembrie 2023, 18:05 (actualizat 28 Septembrie 2023, 18:58) Știrile TVR |

Miercuri, la inițiativa CFR Călători, reprezentanți ai Revizoratului General de Siguranța Circulației din cadrul companiei, împreună cu reprezentanți ai Poliței Transporturi Buzău, au desfășurat activități de control la Revizia de Vagoane Călători din stația CF Buzău, în cadrul planului de acțiune “RAIL ACTION WEEK”, pentru depistarea mecanicilor de locomotivă care desfășoară serviciul sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, se arată într-un comunicat de presă.

În urma acestor acțiuni de control, un mecanic de locomotivă a fost despistat pozitiv la substanța THC (canabis) la testarea rapidă, iar alți 2 mecanici de locomotivă care desfășurau activități de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive, ulterior refuzând și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea substanțelor psihoactive în sânge.

Angajaților li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de prezență la serviciu sub influența substanțelor psihoactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) și neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.)

Acțiuni similare au avut loc în ultimele zile și pe raza sucursalelor București, Craiova și Cluj, informează CFR Călători.

Controale de acest gen se vor derula şi în perioada următoare, la nivelul salariaților CFR Călători cu responsabilități în siguranța circulației. Toate fac parte din demersul CFR Călători de a oferi un serviciu de transport în siguranță și securitate călătorilor săi, se mai arată în comunicatul remis Știrilor TVR.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI