Un incendiu s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un bloc din municipiul Botoşani

Un puternic incendiu s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un bloc de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

17 Iulie 2021, 08:59 (actualizat 17 Iulie 2021, 09:00) |
Incendiu / FOTO: ISU Botoșani

Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul al treilea, necesitând evacuarea mai multor persoane, printre care şi copii.

 

"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Botoşani cu trei autospeciale cu apă şi spumă, autoplatforma de lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau cu flacără şi degajări mari de fum mai multe materiale depozitate în balcon, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament. Au fost evacuate cinci persoane, dintre care doi copii de la etajul IV. Ceilalţi locatari s-au autoevacuat", a afirmat Lupu.

Aceasta precizează că nu au existat persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale. O femeie a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Potrivit oficialului ISU, cauza probabilă o reprezintă fumatul în locuri nepermise..

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 13°C 19°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 15°C 15°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 13°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI