Un hotel din Bruxelles a transformat camerele în cluburi de dans

Abia ieșiți din izolare, belgienii încearcă să revină la o viață normală, deși încă plină de restricții. Deși terasele s-au deschis, despre restaurante și cluburi încă nici nu poate fi vorba. Unii întreprinzători inventivi au profitat de faptul că întâlnirile de zece persoane sunt permise și au venit cu o ideea originală: transformarea camerelor de hotel în mini-cluburi de noapte.

15 Iunie 2020, 08:02 (actualizat 15 Iunie 2020, 08:59) |

Într-o banală cameră de hotel, patul din mijloc a dispărut și a fost înlocuit cu un ring de dans, destinat celor care duc dorul petrecerilor din cluburile de noapte. Patronul unui hotel din Bruxelles s-a gândit cum poate să își rentabilizeze afacerea, astfel încât să facă față acestei crize, care a afectat puternic atât turismul, cât și viață de noapte.

Este tot ceea ce își doreau tinerii, care pot să iasă din nou la dans, ca pe vremea când cluburile de noapte erau deschise.

Mini cluburile de noapte au însă reguli stricte, pentru a fi evitat riscul infectării cu coronavirusul.

Numărul maxim de persoane care pot participa fără a purta măști la o petrecere sau la o cină într-un astfel de spațiu este de zece. Petrecăreții din camerele de hotel nu au voie să se intersecteze și nici să se întâlnească cu alte persoane care participă la alte petreceri în hotel. Cincizeci din cele 80 de camere ale hotelului au fost transformate în mini-cluburi de noapte până în acest moment.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 23°C
IASI 21°C 21°C
CLUJ 18°C 16°C
CONSTANTA 21°C 23°C
CRAIOVA 21°C 22°C
BRASOV 20°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI