Un emoji special a fost creat pe Twitter pentru a marca încoronarea Regelui Charles al III-lea

Regele Charles
Regele Charles
10 aprilie 2023, 08:54

„Un nou emoji pentru a marca încoronarea a fost dezvăluit, bazat pe coroana Sfântului Edward. Acesta va apărea pe Twitter” atunci când sunt folosite anumite cuvinte cheie, a anunţat Palatul Buckingham, duminică, într-un comunicat.

Coroana Sfântului Edward este una dintre bijuteriile casei regale britanice şi este în prezent rezervată exclusiv pentru încoronarea monarhilor.

Nu este prima dată când sunt create emoji-uri pentru sărbătorile regale. În iunie anul trecut, pentru Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, un emoji în formă de corgi – rasa de câini preferată a suveranei – şi-a făcut apariţia pe Twitter.

Cu patru săptămâni înainte de încoronare, palatul a dezvăluit şi traseul pe care regele Charles şi soţia sa, regina consoartă Camilla, îl vor parcurge între Palatul Buckingham şi Westminster Abbey. O surpriză, ei nu vor folosi până la întoarcerea lor tradiţionala „Gold State Coach”, trăsura de aur veche de 260 de ani care transportă suveranii britanici în timpul evenimentelor majore. Pe drumul de întoarcere, Charles şi Camilla au preferat să opteze pentru „Diamond Jubilee State Coach”, mai modernă şi mai confortabilă, cu aer condiţionat în caz de necesitate.

În timpul încoronării sale, Elisabeta a II-a a călătorit, atât la dus, cât şi la întoarcere, cu „Gold State Coach”, o experienţă pe care a descris-o drept „oribilă” din cauza lipsei de confort în vechea trăsură. La ieşire, călătoria sa de 2,5 kilometri a durat două ore, astfel încât un număr cât mai mare de britanici să poată vedea procesiunea.

Trei zile de festivităţi sunt planificate începând de sâmbătă, 6 mai, pentru încoronarea lui Charles al III-lea.

După ceremonia de sâmbătă, britanicii sunt invitaţi să se adune duminică la tradiţionalele picnicuri de cartier. Luni a fost declarată zi de sărbătoare legală, Palatul Buckingham invitând locuitorii să practice activităţi asociative.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite