Un elicopter s-a prăbușit în Nepal cu şapte persoane la bord

Elicopter în Nepal
Elicopter în Nepal
8 septembrie 2018, 12:38

‘Depunem eforturi pentru a ajunge la locul accidentului atât pe calea aerului, cât şi pe jos. Dar condiţiile meteo complică operaţiunea de salvare’, a declarat directorul aeroportului din Kathmandu, Raj Kumar Chettri. 

Elicopterul ‘Altitude Air’, o companie privată, a pierdut contactul cu turnul de control la puţin timp după decolare în districtul Gorkha (centru). Epava sa a fost reperată pe un deal împădurit în districtul vecin Dhadhing, a indicat oficialul citat. 

Elicopterul este un mijloc de transport frecvent utilizat în această ţară cu munţi înalţi la transportul de turişti şi de mărfuri. 

Cu toate acestea, Nepalul este cunoscut pentru nivelul său scăzut de securitate în materie de transport aerian. 

În 2016, şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de elicopter la 22 km nord de capitala ţării, în timp ce mai multe accidente s-au produs în ultimii ani. 

Companiile aeriene cu sediul în Nepal au interdicţie de zbor în spaţiul aerian al UE, notează AFP.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite