Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Un diamant cu o istorie regală de 300 de ani, "Farnese Blue", vândut la licitaţie cu 6,7 milioane de dolari

Un diamant albastru celebru, intitulat "Farnese Blue", care a făcut parte timp de peste 300 de ani din colecţiile mai multor familii regale europene, a fost vândut cu 6,7 milioane de franci elveţieni (6,7 milioane de dolari) la o licitaţie organizată marţi la Geneva, depăşind estimările specialiştilor care prevedeau un preţ de vânzare cuprins între 3,5 milioane şi 5 milioane de dolari, informează Reuters, citată de Agerpres.

16 Mai 2018, 10:10 (actualizat 16 Mai 2018, 10:12) |
Nestemată are 6,16 carate

Această nestemată de 6,16 carate, ce are o nuanţă închisă de albastru, a fost extrasă din mina de diamante Golconda din India. Diamantul a fost oferit prima dată lui Elisabeth Farnese, fiica ducelui de Parma, în 1715, anul în care s-a căsătorit cu Filip al V-lea al Spaniei.

Diamantul a fost transmis apoi între membrii din şapte generaţii ale familiei regale spaniole şi, întrucât urmaşii acestora s-au căsătorit cu reprezentanţi ai altor case regale europene, nestemata a călătorit de-a lungul secolelor din Spania în Franţa, Italia şi Austria.

Alte două bijuterii au fost vândute marţi la Geneva cu preţuri ridicate, care au depăşit estimările specialiştilor. Un inel cu un diamant oval de 50,39 de carate a fost vândut cu 8,1 milioane de dolari, iar un diamant rotund de 51,71 de carate a fost achiziţionat cu 9,26 milioane de dolari.

 

 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 30°C
IASI 31°C 30°C
CLUJ 28°C 24°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 28°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Iunie 2018, 08:03
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-06-2018
Deschidere: 8087.71
Maxim: 8135.47
Mimim: 8054.55
Variatie: 0.59%
TLV
2.33
0.86%
BRD
13.08
0.46%
EL
9.57
1.13%
FP
0.89
0.45%
SNG
36.55
0.82%
TGN
394.50
0.76%
SIF5
1.89
2.53%
SNP
0.31
1.92%
TEL
19.80
0%
SNN
7.49
0.13%
ARHIVĂ ȘTIRI