Un depozit din Pantelimon a fost distrus de flăcări. Zona a fost acoperită de un nor negru și dens de fum

Un depozit de articole din plastic, detergenți și substanțe de curățenie a fost mistuit în noaptea de duminică spre luni de un incendiu puternic în orașul ilfovean Pantelimon. 18 autospeciale de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor. Calitatea aerului nu a fost afectată, deși zona a fost acoperită de un nor negru și dens de fum.

12 Septembrie 2022, 07:33 (actualizat 12 Septembrie 2022, 08:09) Știrile TVR |

Aproape de ora 21.00, paznicul unui alt depozit a văzut flăcările și a alertat pompierii.

Inițial, focul cuprinsese o mica parte din clădire, apoi flăcările s-au extins rapid la toată construcția de 2 mii de metri pătrați.

10 autospeciale au fost trimise inițial pentru stingerea incediului. Pentru că flăcările erau mari și amenințau să ajungă și la depozitul învecinat, alte 8 autospeciale au fost trimise în ajutor. pompierii au avut nevoie de cantități mari de apă și au reumplut mașinile de stingere de la un alt depozit din apropiere

După aproape 3 ore de lupta cu focul, pompierii au stins incendiul. Nici o persoană nu a fost rănită. În interior funcționa și o mică fabrică de pungi de plastic, iar muncitorii erau cazați într-o clădire din aceeași curte. Au ieșit singuri, de teamă să nu ajungă focul și la ei.

Două mașini de stins cu apă au rămas toată noaptea în zonă că să intervină dacă flăcările se reaprindeau. Nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, dar pagubele sunt mari, mai ales că depozitul avea mai puțin de un an de când a fost construit și dat în folosință.

 

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 6°C 5°C
CRAIOVA 3°C 3°C
BRASOV 4°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI