Un copil de trei ani dintr-o comună ieșeană a căzut în fosa septică din curtea grădiniței și a murit

16 aprilie 2019, 14:22

Băiețelul era la grădinița de numai două săptămâni. Urma să fie înscris în grupa mică abia din toamnă. Dar părinții fuseseră sfătuiți de educatoare să îi aducă mai devreme, pentru a se acomoda în colectivitate.

Eu l-am dus dimineață la grădiniță și l-am lăsat acolo la grădiniță. Pe la vreo 9 jumătate-10 am primit răspuns acasă că nu găsește copilul. Nu știe unde e. Am intrat în panică, l-am căutat toți peste tot, l-am căutat în pădure.

La grădinița, nimeni nu știe cum a ajuns copilul în curte ți de ce era nesupravegheat. E posibil ca el să fi cerut să meargă la toaleta din curte.

Îngrijitoarele și-au dat seama târziu că băiețelul nu este în clasa. Un angajat a văzut șapca băiatului lângă fosă.

Chiar tatăl a fost cel care, în urmă cu 11 ani, a săpat acea fosă. Trebuia, însă acoperită și asigurată, iar aceasta era răspunderea unității școlare. Curtea este comună, atât pentru grădiniță, cât și pentru școala din comună.

Reprezentanți ai Inspectoratului școlar Județean au fost în comună. Ei vor să afle de ce copilul a fost primit în grădiniță, deși nu era înscris acolo, și cine și-a asumat supravegherea lui. Și poliția a deschis dosar penal.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Anul trecut, în România, erau 2.600 de școli cu toaletă în curte, cele mai multe în județele Moldovei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite