Un copil de 9 ani, aflat în comă, a fost externat. Spitalul le cere părinților să plătească spitalizarea

31 ianuarie 2018, 20:51

În septembrie anul trecut, Alex a vrut să traverseze strada ca să ajungă acasă, după școală. Nu era pe trecerea de pietroni. A fost lovit  în plin de o mașină și rănit puternic la cap. A fost operat la Spitalul Județean și a stat aproape o lună la terapie intensivă. Apoi, a fost transferat la Pediatrie pentru recuperare. Dar nu a apucat să stea prea mult.

O comisie de 9 medici din spital a decis că băiatul nu mai poate sta internat. Așa că părinții l-au luat acasă. Mai mult, li s-au pus în brațe facturi de mii de lei pentru tratamentul de până atunci al copilului.

În urmă cu o săptămână, familia l-a dus pe băiat din nou la spital, așa cum îi sfătuise medicul care îl operase după accident. Ar fi avut nevoie de o a doua intervenție, pentru refacerea osului frontal. Numai că au fost dați afară imediat.

Părinții își îngrijesc copilul cât pot ei de bine. O fundație din oraș îi ajută cu pansamente și medicamente. Oamenii le mai aduc mâncare. Și școala unde a învățat Alex a strâns bani pentru el. Dar băiatul are nevoie de mai mult decât atât. Are nevoie de tratament medical și intervenții chirurgicale în spital. Numai că acolo nu îl mai primește nimeni, dacă părinții lui nu plătesc facturile.

Spitalul așteaptă de la poliție dosarul accidentului rutier. Dacă acela va arăta clar că Alex a fost vinovat pentru că a traversat prin loc nepermis, atunci părinții vor fi somați să plătească.

Și totuși, copiii nu pot fi făcuți responsabili de faptele lor – spun juriștii.

Copiii nu au nici răspundere penală, nici capacitate de exerciţiu astfel încât să fie  responsabili pentru toate faptele lor. Sunt copii care se pot autoaccidenta în familie, pot îngurgita substanţe periculoase şi nimeni nu-şi pune problema acoperirii integrale a cheltuielilor medicale în cazul acelor copii.

Tatăl e hotărât să-și caute dreptatea în justiție. Până atunci, copilul continuă să fie îngrijit acasă și nu în spital.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite