Un copil a murit și doi sunt răniți grav, în urma unui accident produs pe A2

1 septembrie 2017, 08:49

Accidentul s-a petrecut pe Autostrada Soarelui, la km 188. Familia – doi adulți și trei minori –  venea dinspre Cluj spre litoral. La un moment dat, șoferul s-a întors către copiii aflați pe bancheta din spate și a pierdut controlul volanului. În acel moment, mașina care circula pe banda a doua a intrat într-un TIR care circula regulamentar pe prima bandă și a ricoșat în parapetul despărțitor.

Cei doi adulți au fost răniți. Un băiețel de 3 ani și-a pierdut viața, o fetiță de 1 an a ajuns în comă la spital, iar o fată de 7 ani a avut un traumatism lombar, a transmis Ana Maria Stancu, corespondent TVR Constanța.

Echipajele de poliție au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la producerea acestei tragedii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite