Un cioban a murit în Munții Călimani după ce a fost lovit de trăsnet. În zonă a fost Cod portocaliu. Furtună extrem de puternică și în Alba

2 august 2019, 15:52

Operațiunea de la Izvorul Buciniș a durat câteva ore.

Trupul celui decedat, un bărbat de 37 de ani, a fost adus la baza muntelui, pentru a fi preluat de Medicina legală.

Ceilalți doi ciobani au rămas la stână. Trăsnetul a lovit şi câteva oi.

Zona Munţilor Călimani s-a aflat sub avertizare Cod portocaliu de vreme severă cu ploi, grindină si descărcări electrice.

Furtunile au făcut prăpăd și în județul Alba, unde multe animale au fost lovite de trăsnet.

160 de oi, un măgar și două capre au murit în Ighiu şi Mogoş, după ce o furtună cu tunete și fulgere a lovit dealurile pe care acestea pășteau. Un cioban a scăpat cu viață ca prin minune.

Oile pășteau pe un deal din apropierea unui releu de telefonie mobilă.

La un moment dat, cerul s-a înnorat, iar trăsnetul a lovit un tufiș în apropierea căruia se afla o parte din turmă. Zeci de oi au căzut fără suflare la pământ.

Paguba proprietarilor este de zeci de mii de lei, mai ales că toate erau oi de rasă.

Autoritățile locale au demarat procedurile prin care încearcă să-i despăgubească pe proprietari.

Tot joi, în comuna Mogoş, au fost omorâte de trăsnet 70 de oi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite