Un cartof dulce uriaş a fost recoltat la Staţiunea de Cercetare de la Dăbuleni

2 octombrie 2022, 20:46

Acest cartof e mândria cercetătorilor de la staţiunea din Dăbuleni.

Cartoful uriaş este o raritate pentru ca, de regulă, un cuib întreg cântăreşte mai puţin decât acest cartof.

Cartoful dulce este încă o cultură de nişă în România. Când a fost adus în România, cercetătorii au împărţit în mod egal cele 100 de fire între Braşov şi Dăbuleni. Doar aici a rezistat, semn că îi prieşte solul nisipos şi temperaturile de până la 40 de grade.

Cartoful dulce este o legumă de supermarket şi pentru asta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: aspect frumos, greutate nu mai mare de 800 de grame si anumite condiţii de păstrare.

Deoarece costurile de cultivare sunt destul de mari, oamenii nu investesc în astfel de culturi.

Cartofii dulci sunt bogaţi în carbohidraţi complecşi, betacaroten, vitamina C şi vitamina B6. Vitamina A este vedeta incontestabilă din compoziţia cartofului dulce şi asigură de trei ori necesarul zilnic al organismului.

În ciuda gustului dulceag, cartoful dulce este benefic persoanelor cu diabet.

Este inclus şi în alimentaţia bebeluşilor, dar se foloseşte şi în prepararea unor deserturi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite