Un bucureștean este acuzat de braconaj de căprioare și proxenetism

11 aprilie 2017, 20:10

Un bărbat din Capitală a îmbinat vânătoarea cu prostituţia şi petrecerile deochiate. Ziua aduna clienţi pentru a împuşca animale, iar noaptea le oferea plăceri ascunse aceloraşi clienţi. Surse autorizate au precizat că şi soţia lui ar fi fost una dintre prostituate, iar petrecerile deveneau de multe ori orgii sexuale. Cercul de clienţi ar fi fost format cu ani în urmă, când principalul suspect şi soţia lui au intrat în cercurile celor care îşi schimbă partenerii pentru relaţii intime. Percepeau în jur de 250 de euro pe oră pentru petrecerile pe care le organizau în paralel cu vânătorile ilegale în pădurile din Călăraşi. Bărbatul şi alţi 6-7 complici împuşcau animale şi la comandă.

Cele mai multe comenzi erau pentru carne de mistreţ şi căprioară, iar surse autorizate susţin că există suspiciunea că marfa era livrată fără verificări sanitar veterinare. Poliţiştii din Călăraşi au făcut 8 percheziții în Bucureşti şi Călăraşi.

În curtea casei principalului suspect poliţiştii au găsit o căprioară şi sunt suspiciuni legate de faptul că animalul urma a fi sacrificat pentru o comandă urgentă. Poliţiştii fac cercetări pentru braconaj, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism. Şapte persoane au fost conduse la audieri.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite