Alertă la Brașov unde un bloc din cartierul Răcădău este în pericol să cadă. Cei 25 de locatari sunt evacuați din cauza unei alunecări de teren.
Pământul pe care este construit imobilul s-a surpat la o adâncime de aproape 5 metri. Totul s-a întâmplat din cauza scurgerii apei de pe versanții muntelui Tampa care a slăbit fundația blocului.
Accesul în imobil și în zona apropiată a fost interzis. Oamenii evacuați, toți adulți, vor sta temporar într-un cămin de bătrâni.
Astăzi va fi eliberată și autorizația de construire în regim de urgență, astfel încât în cel mai scurt timp să se elaboreze o expertiză detaliată și soluțiile de consolidare a clădirii.
O întâlnire de urgență are loc vineri la Primăria Brașov.