Un bărbat şi-a ucis soţia şi cei doi copii în vârstă de 18 şi 13 ani. ATENȚIE! Informații care vă pot afecta emoțional!

27 martie 2018, 15:12

Brașoveanul de 43 de ani nu era cunoscut cu antecedente violente. Vecinii nu-și amintesc să fi auzit certuri sau bătăi din apartamentul familiei.

Soții aveau doi copii – o fată de 18 ani și un băiat de 13.

Sfârșitul lor fulgerător i-a șocat pe vecinii care îi cunoșteau. Deși familia stătea într-un bloc cu peste 100 de apartamente, cele mai multe sunt  folosite ca locuințe de vacanță și nu sunt locuite permanent.

Nimeni nu-și imagina că bărbatul este în stare să comită o crimă.

Ieri, bărbatul a fost la mănăstirea de la Șinca Veche. Se pare că la întoarcere ar fi încercat să se sinucidă.

Familia nu a bănuit ce se întâmplă cu el.

Bărbatul va fi supus unei expertize psihiatrice, însă nu este cunoscut cu antecedente. Potrivit unor informații, declarațiile date în fața polițiștilor au fost incoerente.

Bărbatul a fost reținut și este cercetat pentru omor calificat.

ACTUALIZARE La sediul IPJ Braşov s-a prezentat un bărbat de 43 ani care a afirmat că şi-a omorât soţia şi cei doi copii. În urma primelor verificări, acest lucru se confirmă.

Bărbatul a venit acasă, a aşteptat să adoarmă soţia şi copiii, după care i-a ucis. Soţia acestuia avea de 42 ani, iar copiii aveau 18, respectiv 13 ani. Autorul este reţinut şi cercetat pentru infracţiunea de omor.

Bărbatul a avut o experienţă religioasă la o mănăstire acum câteva zile, după care a încercat să se sinucidă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite