Triplă tentativă de omor la Agapia, în județul Neamț, unde un bărbat și-a înjunghiat soția și socrii. Martorii spun că faptele s-au întâmplat pe fondul geloziei. După ce și-a lăsat victimele într-o baltă de sânge, bărbatul a fugit și este căutat de polițiști.
Pentru că în ultima vreme se apucase de băut, soția l-a amenințat că îl părăsește și se refugiase la părinții ei. Luni, de Sfântul Constantin și Elena, femeia își sărbătoarea tatăl.
În timp ce se află în bucătărie, l-a auzit țipând. Întâi a fost înjunghiat socrul, apoi cele două femei. Cele trei victime au fost preluate de echipajele de ambulanță.
În starea cea mai gravă este soția de 41 de ani, care a fost dusă în sala de operație cu cuțitul înfipt în zona inimii. Părinții ei au fost internați cu mai multe plăgi înjunghiate.