Un bărbat din Iași și-a pierdut viața după ce a fost infectat cu West Nile, virusul care se transmite prin înțepătura ţânțarilor

23 august 2018, 10:23

ACTUALIZARE Ministerul Sănătăţii anunţă că, în momentul de faţă, nu există riscul unei epidemii, iar creșterea înregistrată este cauzată de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea tânțarilor.

Cazurile de infecţie cu virusul West Nile au crescut semnificativ anul acesta în Europa. Cele mai afectate țări sunt Serbia, Italia, Grecia, Ungaria și România.

ACTUALIZARE Din 2 mai şi până în prezent, au fost înregistrate 56 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virus West Nile şi şase decese au fost înregistrate,  conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, informează Agerpres.

Potrivit unei informări a MS, cazurile sunt din: Dolj 12, Iaşi 10, Bucureşti 8, Olt şi Teleorman câte 4, Galaţi şi Ilfov câte 3, Brăila şi Giurgiu câte 2, Bacău, Tulcea, Bihor, Botoşani, Vrancea, Covasna, Mehedinţi şi Satu Mare câte un caz.

„Cele şase decese au survenit la pacienţi care prezentau co-morbidităţi. Trei dintre decese s-au înregistrat în Bucureşti şi câte unul în judeţele Iaşi, Galaţi şi Covasna”, precizează sursa citată.

_____________________________________________

Un bărbat de 67 de ani care era internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a murit, aseară, din cauza virusului West Nile. A fost diagnosticat cu meningită la scurt timp de la internare. Avea şi alte probleme medicale şi, în ciuda eforturilor medicilor, n-a putut fi salvat.

La începutul lunii, un bătrân din Galați a murit după ce a fost infectat cu West Nile. Potrivit medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase, bărbatul s-a stins din cauza complicațiilor apărute după tratarea meningitei, pe fondul unui sistem imunitar slăbit.

Direcția de Sănătate Publică Iași are în evidență 7 persoane diagnosticate cu meningită. Doi pacienți au fost deja externați, iar unul este în stare gravă.

Virusul West Nile se transmite prin înțepătura ţânțarilor. Printre simptome se numără febra puternică, durerile de cap, rigiditatea la nivelul gâtului și slăbiciunea musculară.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că invazia ţânţarilor a dublat numărul de  persoane infectate cu West Nile, iar România se află pe a 4-a poziție, după Italia, Grecia şi Ungaria, la număr de cazuri.

De la începutul verii, în țară noastră au fost diagnosticate și tratate pentru meningită 23 de persoane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Virusuri străvechi au jucat un rol în dezvoltarea creierelor noastre (studiu)