Incident neobișnuit în județul Gorj. Un muncitor a ajuns la spital după ce a fost mușcat de o viperă.
Bărbatul mușcat de viperă are 47 de ani și este angajat la Uzina Mecanică Sadu în Secția Pirotehnică .
A descoperit șarpele chiar în atelierul unde lucrează, după o ușă.
Se pare că ar fi încercat să omoare vipera, însă a fost mușcat de aceasta. Bărbatul a fost dus de urgență la spital unde i s-a administrat serul antiviperin și este în afara pericolului. Va mai rămâne totuși sub supraveghere până mâine.
Conducerea Uzinei Sadu anchetează evenimentul ca accident de muncă. Uzina se află într-o zonă de pădure, iar prezența reptilelor în zonă nu este rară.