Un bărbat din Capitală a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

1 februarie 2018, 09:36

Polițiștii l-au surprins pe o stradă din Sectorul 2, în timp ce o insulta pe femeia care obținuse măsura de protecție.

Bărbatul avea obligația că timp de patru luni să nu se apropie de ea la mai puțin de 100 de metri. Acum va fi dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

În urmă cu aproape o săptămână, tot în Capitală, un bărbat și-a ucis fosta soție, directoarea unei grădinițe private din zona Iancului, chiar în biroul instituției, deși femeia avea un ordin de protecție.

Cei doi au avut nenumărate conflicte, susțin surse apropiate victimei. În toamna trecută, bărbatul ar fi atacat-o cu o bâtă de baseball chiar în faţa grădiniţei si femeia ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale. Atunci, a și obţinut un ordin de restricţie. Bărbatul nu avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de soţia sa şi de cei doi copii.

În acest caz, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit Poliției Române, în 2017, s-au înregistrat peste o mie de cazuri de nerespectare a ordinelor de protecţie, iar poliţiştii au deschis dosare penale. Cele mai multe cazuri au fost în mediul urban, scrie news.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite