Un bărbat din Arad a fost atacat cu electroșocuri și tâlhărit de trei bărbați deghizați în prostituate

16 aprilie 2019, 20:28

Scena tâlhariei a fost parcarea abandonată a unui mall din Arad. Unul dintre paznicii magazinului a descoperit ce s-a întâmplat, când a găsit o camera de supraveghere întoarsă. El i-a alertat pe polițiști.

Agentul de pază a vizionat imaginile înregistrate și a văzut cum trei persoane, care păreau femei la prima vedere, au atacat și au tâlhărit un bărbat. Și-au imobilizat victima cu electroșocuri, i-au luat banii și apoi au lăsat-o inertă pe jos. După câteva secunde s-au întors și l-au târât pe bărbat într-un colț întunecat ca să nu fie văzut de trecători.

După ce și-a revenit, victima a plecat spre casă, dar nu a reclamat la poliție cele întâmplate. Abia când au văzut imaginile, agenții și-au dat seama că, de fapt, agresoarele care l-au tâlhărit erau tineri deghizați în prostituate.

Cei trei au fost reținuți și sunt acuzați de tâlhărie calificată. Din primele date nu au antecedente penale, dar modul de operare și măsurile pe care le-au luat pentru a-și ascunde urmele ar putea fi o dovadă că nu sunt la prima faptă de acest fel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite