Un bărbat de 36 de ani din Wuhan, externat din spital după ce s-a vindecat de coronavirus, a murit

Coronavirus
Coronavirus
5 martie 2020, 13:25

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii la Wuhan, la cinci zile după ce a fost externat dintr-un spital construit special pentru cei cu noul coronavirus, scrie South China Morning Post, citând presa din Shanghai.

Raportul, eliminat ulterior, arăta că bărbatul de 36 de ani a fost internat la spitalul construit pentru a trata pacienții cu simptome ușoare și moderate pe 12 februarie, potrivit soției sale.

El a fost externat două săptămâni mai târziu cu recomandarea să stea într-un hotel de carantină timp de 14 zile.

Soția bărbatului a spus că acesta a început să se simtă rău la două zile de la externare, iar în 2 martie a fost trimis la un spital, unde a murit.

În certificatul de deces eliberat de comisia de sănătate din Wuhan se menționează drept cauză directă Covid-19.

Totodată, Spitalul Fangcang a transmis o notă urgentă în care se arată că mai mulți pacienți externați s-au îmbolnăvit din nou. Spitalul începe de joi să facă teste de anticorpi la toți pacienții înainte de a-i externa, pentru a se asigura că sunt recuperați complet.

O clinică de reabilitare pentru pacienții recuperați după Covid-19 a fost deschisî joi la Spitalul Provincial Hubei.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă