Un bărbat accidentat de tren la Ploiești și-a pierdut viata

Un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani a fost accidentat de tren şi a decedat în cursul nopţii trecute, în zona staţiei de cale ferată Ploieşti Sud, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

18 Septembrie 2020, 11:00 (actualizat 18 Septembrie 2020, 11:03) |
Gara Ploiești Sud

Identitatea bărbatului nu a fost deocamdată stabilită.

"În cursul nopţii de 17 spre 18 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de tren, la ieşirea din staţia C.F. Ploieşti Sud spre Ploieşti Est, în zona kilometrului feroviar 62+400 metri. Echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, la faţa locului fiind găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55-60 de ani care a fost declarat decedat de cadrele medicale. Cel mai probabil, bărbatul a vrut să traverseze calea ferată, când a fost surprins de tren", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

În cauză, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, efectuând cercetări pentru stabilirea identităţii bărbatului, precum şi a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI