Un bărbat de 66 de ani din Petrila a fost împușcat mortal de un polițist. Incidentul a avut loc miercuri seară în orașul Petrila. Agentul de poliție a mânuit greșit o armă de vânătoare.
Polițistul se afla în timpul liber și fusese chemat de prietenul său, fiul victimei, să-l ajute la alungarea unui mistreț care-i intrase în gospodărie, într-o zonă izolată din orașul Petrila.
După ce l-ar fi împușcat din greșeală pe bărbat, agentul de poliție s-a prezentat la sediul Poliției Petrila, unde a relatat ce s-a întâmplat.
Ancheta penală în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.