Un bărbat și o femeie din Brăila, infectați cu virusul West Nile, sunt în stare gravă, la ATI

Este alertă în județul Brăila după ce două persoane au ajuns în stare gravă la spital, infectate cu West Nile. Este vorba de un bărbat de 71 de ani din comuna Gropeni și o femeie de 86 de ani din Brăila, care au fost internați la începutul acestei săptămâni în secția ATI a Spitalului de Urgență.

01 Septembrie 2022, 22:35 (actualizat 01 Septembrie 2022, 22:49) Știrile TVR |
Două cazuri de West Nile la Brăila

Medicii spun că starea celor doi este gravă, cu forme severe ale bolii și evoluție nefavorabilă.

Vineri dimineață se va întruni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a se stabili dacă este cazul să fie luate măsuri în plus de prevenție.

Oamenii sunt sfătuiți să aibă corpul complet acoperit de haine atunci când ies din casă, să folosească substanțe de protecție împotriva țânțarilor și să evite plimbările în apropierea zonelor cu vegetație abundentă.

Specialiștii mai spun că este bine să avem plase la ferestre și să folosim pastile pentru țânțari. Și să îndepărtăm de lângă case recipientele sau obiectele care rețin apa, propice eclozării larvelor de țânțari.

În fiecare an apar cazuri de infecţie, însă formele grave sunt foarte puţine în raport cu numărul total de infectări.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 4°C 3°C
CLUJ 6°C 7°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI