Un avocat din Texas a intrat cu fața unei pisici într-o audiere oficială pe Zoom. Incidentul, postat pe canalul YouTube al instanței

O audiere judecătorească virtuală în statul american Texas a luat o turnură surprinzătoare când, în locul feței unui avocat, pe ecran a apărut fotografia unei pisici. Judecătorul s-a adresat cu amabilitate ”pisicii din camera virtuală”, sugerând avocatului să-și modifice setările la Zoom. Incidentul a fost postat pe canalul de YouTube al instanței.

10 Februarie 2021, 10:40 (actualizat 10 Februarie 2021, 10:50) |
Erori in timpul unei audieri judecatorești online

„Cred că ați activat un filtru în setările video”, s-a adresat judecătorul Roy B. Ferguson, avocatului pisică, Rod Ponton. Ochii și gura pisicii se mișcau în momentul în care avocatul vorbea. ”Sunt aici, în viață, nu sunt o pisică. E un filtru, dar nu știu cum să-l dezactivez”, a spus avocatul, vizibil pus în încurcătură, relatează CNN.

Avocatul a eliminat filtrul din setări și a explicat că unul dintre copiii asistentului său folosise recent computerul și probabil activase acel filtru într-o altă întâlnire virtuală și nu îl schimbase la loc.

Avocatul a declarat că trebuie să folosească computerul secretarului său pentru audiere.

Audierile virtuale au fost o obișnuință de la începutul pandemiei. Judecătorii din Texas au organizat peste un milion de audieri virtuale până acum.

Judecătorul care a condus ședința a postat apoi pe contul său de Twitter un anunț despre utilizarea Zoom în audierile online.

"Dacă un copil v-a folosit computerul, înainte de a vă alătura unei audieri virtuale verificați opțiunile de video ale Zoom, pentru a vă asigura că filtrele sunt dezactivate. Acest pisoi tocmai a făcut un anunț oficial", a scris judecătorul pe Twitter și a postat un link către videoclipul ședinței.

Astfel de erori au mai apărut în timpul pandemiei. Un reporter din Carolina de Nord a transmis în direct pe pagina de Facebook a unui post afiliat CNN cu mai multe filtre, printre care și unul în care arăta ca un vrăjitor.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 22°C
IASI 19°C 20°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 15°C 16°C
CRAIOVA 17°C 18°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI