Un avion rusesc Antonov An-12 s-a prăbușit la aterizarea pe un aeroport din Siberia. Cele şapte persoane aflate la bord au murit

Avion Antonov An-12 prăbușit
Avion Antonov An-12 prăbușit
3 noiembrie 2021, 16:19

ACTUALIZARE Toate cele şapte persoane aflate la bord și-au pierdut viaţa, au anunţat autorităţile ruse, potrivit Reuters.  La bordul avionului se aflau numai membri ai echipajului, trei belaruşi, doi ruşi şi doi ucraineni. ”Singurul lucru pe care-l putem vedea este că, din păcate, toată lumea a murit”, a declarat Igor Kobzev, guvernatorul regional din Irkuţk.

Imaginile de la locul accidentului arată pompieri luptând cu flăcările, în condiţii de ninsoare.

Avionul cargo, fabricat în anul 1968, nu avea încărcătură la bord și decolase din oraşul rus Iakuţk.

ACTUALIZARE Avionul a dispărut de pe radar în apropiere de Irkutsk, Siberia. Aeronava s-a prăbușit și a luat foc. O sursă din administrația locală a afirmat că cel puțin doi oameni și-au pierdut viața. Aparatul aparține unei companii din Belarus.

Încă nu este clar dacă este vorba despre o aterizare forțată, o ieşire de pe pistă sau o prăbuşire în plin zbor.

Avionul a dispărut de pe radare în timp ce era în faza de aterizare spre un aeroport din apropierea oraşului Irkutsk, potrivit Ministerului rus al Situaţiilor de Urgenţă. Aparatul plecase din oraşul Iakuţk.

Deşi Rusia şi-a îmbunătăţit standardele de siguranţă în transportul aerian, accidentele aviatice continuă să fie frecvente în această ţară, mai ales cele cu avioane vechi şi ale unor companii ce operează în regiuni izolate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite