Un avion militar cu 92 de persoane la bord s-a prăbuşit în sudul Filipinelor; cel puţin 40 de persoane salvate (armata)

4 iulie 2021, 09:00

Aparatul, un C-130, s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare pe insula Jolo, în provincia Sulu, situată la circa 1.000 km sud de Manila.

Agenţia dpa, care îl citează tot pe şeful armatei, relatează că avionul C-130 transporta trupe şi cinci vehicule militare când a ratat pista de aterizare şi s-a prăbuşit „în timp ce încerca să capete din nou altitudine”. Majoritatea pasagerilor abia încheiaseră pregătirea militară de bază şi erau desfăşuraţi la Mindanao (sud).

Într-o fotografie publicată de ABS-CBN News pe Twitter se puteau vedea flăcări şi fum care ieşeau din fuzelajul distrus.

Oficialul filipinez a adăugat că speră ca şi alte persoane să mai poată fi salvate. „Echipele de salvare sunt la faţa locului, ne rugăm să putem salva şi alte vieţi”, a spus generalul citat.

Ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a declarat pentru Reuters că, potrivit informaţiilor pe care le are, avionul transporta de fapt 92 de persoane, inclusiv trei piloţi şi cinci membri ai echipajului.

Numeroase persoane au primit recent instrucţie militară de bază şi au fost trimise pe insula Mindanao în cadrul unei forţe operaţionale comune de luptă împotriva terorismului în această regiune cu majoritate musulmană.

Armata este foarte prezentă în sudul Filipinelor, din cauza implantării organizaţiei islamiste Abu Sayyaf, considerată drept grupare teroristă de către Washington. Abu Sayyaf este formată dintr-o reţea de militanţi cărora le sunt atribuite atentate teroriste sângeroase şi răpiri de turişti străini şi misionari creştini.

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite