Avionul care s-a prăbuşit în Grecia transporta peste 11 tone de muniţie din Serbia pentru Bangladesh. Informaţiile au fost confirmate de oficiali sârbi. Opt persoane care se aflau la bordul aeronavei Antonov 12 au murit, iar la locul accidentului s-a degajat o substanţă albă, considerată periculoasă.
Avionul decolase de la Niș, din Șerbia, și urma să ajungă în Bangladesh, după câteva opriri în Iordania și Arabia Saudită. Aeronava a avut cel mai probabil probleme la un motor.
Unul dintre piloți ceruse permisiunea să aterizeze de urgență însă, ulterior, semnalul s-a pierdut.
Localnică: "Mă mir că nu a căzut pe case. A venit din colo, era plin de fum şi se auzea un zgomot de nedescris".
Inițial, nu era clar ce transporta avionul. Apoi, guvernul de la Belgrad au venit cu clarificări.
Avionul transporta 11 tone și jumătate de muniție produsă în Serbia. Cumpărătorul este Ministerul Apărării din Bangladesh.
Nebosa Stefanovic, ministrul Apărării, Serbia: "Din păcate, mai multe canale de presă au speculat, răuvoitor, şi au lansat informaţii false că avionul ar fi transportat armament către Ucraina. Este o informaţie falsă".
Autoritățile din Grecia tratează locul prăbușirii ca perimetru cu materiale periculoase. Localnicii au fost sfătuiți să rămână în case și să închidă ferestrele.
Lt.-gen. Marios Apostolidis, coordonator operaţii: "Măsurătorile făcute în aer nu arată nimic, dar se manifestă instabilitate, adică fum şi căldură, precum şi o substanţă albă pe care nu o recunoaştem".
În cădere, avionul a distrus mai mulţi stâlpi de electricitate. Satele din zonă au rămas temporar fără energie electrică.
Avionul care s-a prăbușit era operat de o companie ucraineană: Meridian.
ACTUALIZARE Ruta de zbor detaliată pe Flightradar24 a arătat că avionul, operat de compania Meridian, ajunsese în zona peninsulei Halkidiki înainte de a se întoarce şi a se îndrepta spre Kavala.
ACTUALIZARE Aeronava ucraineană An-12 care s-a prăbușit în Grecia transporta 11,5 tone de produse de apărare din Serbia în Bangladesh, a declarat Ministerul sârb al Apărării.
The #Ukrainian An-12 aircraft that went down in #Greece was carrying 11.5 tonnes of defence products from #Serbia to #Bangladesh, the Serbian Defence Ministry has said.
— NEXTA (@nexta_tv) July 17, 2022
All eight crew members died. pic.twitter.com/dHuu6CPhDs
ACTUALIZARE Toţi cei opt membri ai echipajului avionului cargo care s-a prăbuşit sâmbătă seară lângă localitatea Paleochori Kavalas, din nordul Greciei, au decedat, a relatat duminică postul public de televiziune grec ERT, citat de DPA.
Epava avionului, un Antonov An-12, urma să fie examinată de o dronă, serviciile de urgenţă neputându-se apropia de locul impactului din cauza încărcăturii periculoase transportate de avion.
______________________
Martorii au văzut avionul în flăcări şi au auzit explozii, potrivit agenţiei de presă Athens News.
"La orele 22.45 am fost surprins de zgomotul unui motor de avion. Am ieşit afară şi am văzut un avion în flăcări", a declarat Giorgos Archontopoulos la televiziunea publică ERT.
#BREAKING : Il filmato del momento in cui l'aereo #Antonov ucraino si è schiantato a Paleochori Kavalas, nel nord della #Grecia. Il pilota aveva richiesto un atterraggio di emergenza dopo che 3 motori si sono guastati. pic.twitter.com/ZnGAJsQxYO
— WORLDWIDENEWS24 (@Ucrainarussia) July 16, 2022
Potrivit autorităţilor locale greceşti, peste 15 pompieri cu şapte utilaje de stingere a incendiilor s-au îndreptat spre locul accidentului, dar nu s-au putut apropia de aeronava continua să fie zguduită de explozii., transmite Agerpres.
Potrivit informaţiilor de presă, avionul zbura între Serbia şi Iordania şi tocmai solicitase un permis de aterizare de urgenţă pe aeroportul elen Kavala, dar nu a reuşit să finalizeze manevra la timp.
Televiziunea publică ERT a informat că este un Antonov ucrainean şi că acesta a fost în flăcări înainte de a se prăbuşi, conform locuitorilor din zonă care au asistat la tragedie.
Nu au fost disponibile informaţii oficiale cu privire la numărul de persoane de la bord, dar tot conform ERT, avionul transporta opt persoane şi "era periculos".
Poliţia le-a cerut jurnaliştilor din apropierea accidentului să poarte măşti, mai scrie AFP.