Un autocar cu sârbi s-a ciocnit cu o autoutilitară, în Satu Mare. Mai mulți oameni au fost răniți

11 septembrie 2017, 19:30

13 oameni au fost răniți în urma unui accident rutier, în județul Satu Mare, în care au fost implicate un autocar şi o autoutilitară, pe sensul de mers Oradea-Carei.

Șoferul autocarului a pierdut controlul volanului, s-a lovit lateral de autoutilitară și a ajuns în şanţ, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

La bordul autocarului, înmatriculat în Serbia, erau 37 de oameni, toți de cetăţenie sârbă. O femeie e în stare gravă şi a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Oradea.

Circulaţia rutieră a fost oprită timp de două ore pe DN19, între localităţile Pişcolt şi Petreşti, judeţul Satu Mare, la kilometrul 82+300 de metri, pentru a permite echipelor medicale să intervină.

La faţa locului au ajuns echipe de pompieri, ambulanţă şi poliţie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite