Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident pe un drum județean din Ialomița. Un tânăr de 20 de ani a murit

Un autocar în care se aflau pasageri a fost implicat luni dimineața într-un accident de circulație produs pe DJ 201, între localitățile Coșereni și Borănești, județul Ialomița, transmite Mediafax. În urma accidentului, șoferul mașinii, care a intrat în partea din spate a autocarului, un tânăr de 20 de ani, a murit.

06 Iulie 2020, 10:37 (actualizat 06 Iulie 2020, 10:40) |
Accident / FOTO: Arhivă

Potrivit IPJ Ialomița, accidentul în care au fost implicate un autoturism și un autocar a avut loc luni dimineața pe DJ 201, între localitățile Coșereni și Borănești.

„Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat conducea un autoturism pe DJ 201 din direcția Coșereni către Axintele, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu partea stânga spate a unui autobuz, care circula pe aceeași direcție de deplasare”, au transmis polițiștii.

În urma impactului, șoferul autoturismului, în vârstă de 20 de ani, a murit.

„Celelalte 4 persoane din autocar au fost evaluate de echipajul SMURD, ulterior au refuzat transportul la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Ialomița.

Șoferul autocarului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 13°C 12°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI