Un autobuz cu turiști s-a răsturnat într-o prăpastie din Italia

Un autobuz, care transporta 60 de turiști, s-a răsturnat într-o prăpastie, pe drumul dintre orașele Siena și Florența din Italia, informează presa locală. Potrivit Ministerului de Externe, printre victime nu s-ar afla și cetățeni români.

23 Mai 2019, 10:41 (actualizat 23 Mai 2019, 20:37) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Autobuz răsturnat în prăpastie / FOTO: Twitter / Vigili del Fuoco"

Cel puțin o persoană a murit în accidentul care a avut loc în apropierea localității Monteriggioni, la ora locală 9.30, relatează site-ul publicației The Local.

31 de persoane sunt rănite, dintre care 15 se află în stare gravă.

"Am stabilit că victima este o femeie de naționalitate rusă", a informat ambasada Rusiei din Italia.

Cauza incidentului este neclară încă. Potrivit publicației Repubblica, șoferul ar fi pierdut controlul și s-ar fi lovit de un parapet.

"Ar fi putut fi mai rău, vegetația a atenuat căderea vehiculului", a declarat Paolo Maria Pomponio, șeful poliției regionale.

O parte a drumului spre Siena a fost închisă de autorități pentru mai multe investigații.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 29°C 28°C
CLUJ 26°C 25°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 28°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI