Un „atentat terorist major” a fost dejucat în Olanda, poliția a făcut şapte arestări

Poliție Olanda
Poliție Olanda
27 septembrie 2018, 23:30

‘Poliţia a arestat şapte bărbaţi joi (…) suspectaţi de a fi într-un stadiu foarte avansat în pregătirea unui atentat terorist major în Olanda’, a declarat ministerul public într-un comunicat, adăugând că unul dintre aceştia dorea ‘să facă numeroase victime’. 

‘Ministerul public şi poliţia sunt convinse că un atac terorist a fost împiedicat odată cu arestarea suspecţilor’ la orele după-amiezii la Arnhem (est) şi Weert (sud), a informat procuratura. 

În cursul unei anchete care a durat mai multe luni, poliţia a ţinut sub observaţie un grup de persoane având relaţii cu un bărbat de origine irakiană, în vârstă de 34 de ani, condamnat în 2017 pentru că a încercat să ajungă în teritoriul controlat de gruparea Stat Islamic, a adăugat documentul. 

Vârsta acuzaţilor, originari din Arnhem, Rotterdam şi localităţi învecinate cu aceste oraşe, este între 21 şi 34 de ani. Doi dintre aceştia au fost, de asemenea, condamnaţi pentru că au încercat să ajungă în Irak sau Siria. 

‘Unul dintre bărbaţii originari din Arnhem dorea să comită un atac împreună cu un grup în cursul unui mare eveniment în Olanda şi să facă numeroase victime, potrivit serviciilor olandeze de informaţii (AIVD)’, a adăugat procuratura. 

Suspecţii intenţionau să comită atentatul ‘cu ajutorul centurilor cu explozivi şi puştilor Kalaşnikov AK47 în cursul unui eveniment şi să detoneze o maşină capcană într-un alt loc’, a precizat ministerul public. 

Ancheta nu a permis să se stabilească deocamdată ţinta exactă a suspecţilor care urmează să fie prezentaţi unui judecător de instrucţie vineri la Rotterdam. 

Arestările au fost făcute de echipe antiteroriste ale Serviciului de intervenţii speciale (DSI), sprijinite de echipe de observaţie şi elicoptere

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite