Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Un an de la atentatele din Boston. Locuitori şi oficiali aduc un omagiu victimelor

Locuitorii din Boston comemorează, marţi, un an de la atentatele comise în timpul maratonului din 15 aprilie 2013. Trei persoane, între care un băieţel de opt ani, şi-au pierdut viaţa atunci şi 264 au fost rănite. La ceremonia memorială, prevăzută să înceapă la ora 19:00, ora României, participă şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

15 Aprilie 2014, 14:10 (actualizat 15 Aprilie 2014, 22:23) |

Oraşul american Boston aduce un omagiu, marţi, în prezenţa vicepreşedintelui Statelor Unite Joe Biden, victimelor atentatelor care au îndoliat celebrul maraton din oraş, la un an de la comiterea lor, potrivit Mediafax care citează AFP.

Vicepreşedintele Joe Biden, guvernatorul Massachusetts (nord-est) Deval Patrick şi primarul oraşului Boston Martin Walsh vor lua cuvântul, alături de mai mulţi supravieţuitori, în cadrul unei ceremonii prevăzute să înceapă la prânz (19:00, ora României), în prezenţa a numeroase familii ale victimelor la Hynes Convention Center.

Un moment de reculegere va fi respectat între 14:30 şi 15:00 (21:30 şi 22:00) la linia de sosire a maratonului.

Atentatele de anul trecut au transformat în coşmar această cursă extrem de populară, care a atras în centrul oraşului mii de spectatori pentru a încuraja participanţii.

Două bombe artizanale amplasate în oale sub presiune au explodat aproape simultan în apropierea liniei de sosire, cu puţin timp înainte de ora 15.00 (18.00 ora României), provocând moartea a trei spectatori, între care un băieţel în vârstă de opt ani, şi rănind 264 de persoane, dintre care aproximativ 12 au suferit ulterior amputări de membre.

Bombele ascunse în ruscacuri au fost amplasate de doi fraţi musulmani de origine cecenă care locuiau în Boston, identificaţi după câteva zile. Cel mai mare dintre ei, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis la 19 aprilie, după o cursă de urmărire cu poliţia. Fratele său mai mic, Djohar, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat, grav rănit, câteva ore mai târziu. Student, el a fost naturalizat american în 2012 şi părea că s-a integrat în societate.

Maratonul din Boston, care este cel mai vechi din lume, are loc în fiecare an în timpul "zilei patrioţilor", o zi de sărbătoare. În acest an va avea loc la 21 aprilie.

Numărul autorizat de participanţi a crescut la 36.000 faţă de 27.000 în ultimii ani, motiv pentru care startul se va face în patru valuri, faţă de trei anterior.

Măsurile de securitate au fost intensificate. Nici spectatorii, nici alergătorii nu vor putea aduce vreo geantă, cu excepţia uneia transparente pentru sportivi, care le va fi înmânată de organizatori pentru a-şi pune lucrurile de schimb după cursă.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 21°C 24°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 22°C 25°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Aprilie 2019, 03:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-04-2019
Deschidere: 8358.28
Maxim: 8382.84
Mimim: 8352.86
Variatie: 0.14%
TLV
2.15
0.46%
BRD
13.66
0.15%
TGN
351.00
0.57%
SNP
0.38
0.13%
FP
0.96
0.42%
EL
10.70
3.37%
SNG
33.85
0.44%
SNN
10.38
1.37%
TEL
20.80
0%
BVB
22.20
0.89%
ARHIVĂ ȘTIRI