Un an alături de Ucraina | Soții Kushnir și cei trei copii ai lor s-au refugiat din calea terorii, de la Odesa, la Baia Mare
23 februarie 2023, 18:26
Pe 24 februarie 2022, Putin și acoliții săi au început războiul crud și nedrept împotriva Ucrainei. Au crezut că ucrainenii sunt mici și fricoși. Susținuți însă de lumea întreagă, ei au arătat că sunt eroi şi pot lupta până la ultima picătură de sânge. Pentru viitorul copiilor lor, pentru istoria lor, pentru patria lor. Știrile TVR au fost în ultimul an în locurile în care au căzut bombele rușilor și acolo unde aliații au hotărât să facă zid împotriva terorii. Și tot noi, jurnaliștii Știrilor TVR, am fost acolo unde românii au reușit prin generozitate să șteargă lacrimi de pe fețele refugiaților. Un an de război, un an de luptă împotriva întunericului, o campanie a Știrilor TVR, în parteneriat cu Salvați Copiii.
Viktoria și Petru Kushnir au ajuns în România în martie, împreună cu cei trei copii ai lor, Nicoleta, de 10 ani și frățiorii ei mai mici, Anton și Andrei. Au stat o vreme în Hunedoara, apoi s-au stabilit la Baia Mare.
Merg la Centrul Organizației Salvați Copiii, unde cei doi soți învață mai bine limba română, iar copiii participă la diverse activități. Părinții au părăsit satul în care trăiau liniștiți pentru a-și feri copiii de teroarea rușilor.
Petru Kushnir, refugiat din Ucraina: (Ce făceaţi înainte de război?) Trăiam şi bine trăiam. Aveam de toate. Lucrurile erau din belşug. Am plecat de acolo pentru că, atunci când începea să sune alarma, copilaşii noştri începeau să plângă.
Când a început războiul, Petru era la Cernăuți, la cursuri. Viktoria era acasă cu copiii și nu putea să creadă ce se întâmplă. A înghețat când și-a văzut copiii speriați de sunetul bombelor.
Viktoria Kushnir, refugiată din Ucraina: (Când a început războiul care a fost cea mai mare teamă a dumneavoastră?) Că Petru e departe şi eu sunt aici, singură cu copiii. Şi nu am putut să cred că e aşa. Nu m-am gândit că în secolul XXI o să fie aşa război.
Copiii încă nu au uitat ultimele zile petrecute acasă, în Ucraina. Și se gândesc deseori la bunicii și prietenii lăsăți în urmă. Dar ochii le sclipesc, plini de speranță, când vorbesc despre prietenii noi pe care și i-au făcut în România.
Viktoria Kushnir, refugiată din Ucraina: (Ce vă doriţi pentru copii cel mai mult?) În primul rând pace în suflet, pentru că pe copii i-a afectat şi vedem asta chiar dacă pare că totul e bine şi la şcoală, şi la grădiniţă. La noi, Nicoleta e un pic mai sentimentală, mai sensibilă.
Viktoria și-a găsit de lucru la o grădiniță, iar Petru s-a angajat o vreme la o firmă din Baia Mare. Cel mai mult îi e dor să lucreze pământul. Acasă aveau solarii. Cultivau roșii și alte legume. Fotografiile pe care le-au adus cu ei arată viața pe care și-o construiseră în țara lor. Simplă și fericită.
Petru Kushnir, refugiat din Ucraina: (Ce speraţi pentru viitor?) De multe ori vrei acasă, uneori vreau acasă. Dar sunt momente, de când stau în România, în care aş rămâne aici, dar, cu părere de rău, aici e foarte scump pământul. Ca să apuci să construieşti o casă îţi trebuie foarte mulţi bani.
Deși au avut posibilitatea să plece în Germania sau în Statele Unite, cei doi soți au preferat să rămână în România. Sunt mai aproape de casă și, în plus, înțeleg și vorbesc limba.
Viktoria Kushnir, refugiată din Ucraina: (Cum vă vedeţi viitorul ? Acolo sau aici?) Nu pot să îl văd. Serios. Nu pot să îl văd nici acolo, nici aici. Nu ştiu cum e pentru altcineva, eu nu îl văd, trăim aşa cum este şi mulțumesc Domnului că suntem bine. Mulţumim mult de ajutor românilor. Ne-au primit cu toate braţele şi ne-au strâns, se cunoaşte dragostea lor faţă de noi.
Soții Kushnir speră ca pacea să vină mai repede. Pentru că au mulți oameni dragi, rămași acasă, în vremuri de război.
Citiți și
Un an alături de Ucraina | Anya: „Mi-am dat seama că mă simțeam în siguranță aici”
Urmărește-ne pe Google News
