Un american în vârstă de 30 de ani a fost dat afară de părinți, pentru că nu vrea să muncească

23 mai 2018, 23:46

Michael este singurul fiu al cuplului Mark și Christina Rotondo. A cerut instanței o păsuire: să i se permită să mai stea în casa părinților încă 6 luni. Dar judecătorul a fost categoric: Michael va fi evacuat imediat, așa cum au cerut părinții lui.

MICHAEL ROTONDO: „Nu mai lucrez de 8 ani. Imediat după ce am rămas fără serviciu, părinţii mei mi-au spus să mă mut la ei. Şi am acceptat”.

De-a lungul timpului, părinții i-au spus în repetate rânduri să-și găsească un loc de muncă, astfel încât să se poată întreține singur.

MICHAEL ROTONDO: „Le-am spus că jobul nu e o prioritate pentru mine. Între timp, am devenit tată şi trebuie să-mi dedic timpul copilului”.

Văzând că discuțiile au rămas fără rezultat, Mark și Christina Rotondo au recurs la înștiințări scrise. În zadar. Bărbatul a refuzat să plece de lângă mama și tatăl său. Așa că părinții l-au dat în judecată.

Opinia publică din Statele Unite este foarte preocupată de acest caz. Mulți îi condamnă pe soții Rotondo, spun că părinții nu-și pot trata așa copilul, indiferent de vârsta pe care o are. Alți americani însă sunt de acord cu evacuarea prin instanță și cred că doar așa tânărul de 30 de ani va deveni mai responsabil.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite