Un american a plătit facturile pentru 114 familii care riscau să rămână fără gaze şi apă de sărbători

Bucurie înainte de sărbători pentru 114 familii din Florida. Un american le-a achitat facturile restante la apă și gaze.

16 Decembrie 2020, 22:24 (actualizat 16 Decembrie 2020, 22:33) |
Dolari

Michael Esmond (74 de ani), proprietarul unei afaceri din Pensacola, a plătit din propriul buzunar 7.615 de dolari pentru a ajuta familiile să nu rămână fără apă, gaze şi alte utilităţi.

Potrivit lui Esmond, este "evident că anul acesta este mult mai rău decât cel precedent pentru multe familii", în contextul pandemiei de coronavirus şi a consecinţelor uraganului Sally din luna septembrie, a informat canalul Fox29.

"Ne aflăm într-o regiune care este o importantă zonă turistică şi care a fost devastată vara aceasta", a adăugat Esmond pentru explica motivul din spatele acestei acţiuni de binefacere.

Scopul său a fost de a aduce puţină bucurie în această perioadă de sărbători pentru numeroase familii care nu şi-au putut achita facturile la apă, gaze sau alte servicii.

Directoarea departamentului de servicii din oraş, Anne Oliver, a declarat presei că aceşti bani vor servi la achitarea facturilor unor clienţi care acumulaseră peste 60 de zile de întârzieri la plata facturilor la gaze, apă sau canalizare.

Nu este prima dată când Michael Esmond dă dovadă de o asemenea generozitate.

În 2019, el a plătit facturile la aceleaşi servicii pentru 36 de familii în perioada sărbătorilor de iarnă.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI