Un ajutor prea mic. Critici după prezentarea pachetului de sprijin pentru populație și firme

Numai critici după așteptatul pachet de sprijin pentru populație și firme prezentat de liderii celor trei partide aflate la guvernare. Ajutorul e infim și va fi erodat și mai mult de inflația în creștere, spun sindicatele, care s-ar fi așteptat la măsuri care să rezolve cauza crizei actuale, și anume costurile crescute din energie. În plus, ar putea produce probleme suplimentare legate de starea bugetului și îndatorarea țării, consideră analiștii economici.

12 Aprilie 2022, 16:43 (actualizat 12 Aprilie 2022, 18:35) Știrile TVR |

Liderii de sindicate au luat pe rând măsurile care i-ar ajuta pe românii cu venituri mici. Tichetele de masă și voucherele, care ajung direct la oameni, sunt considerate utile, însă multe din lista prezentată de guvernanți sunt puse sub semnul întrebării.

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa": Pe cei foarte săraci îi vor ajuta cât de cât, dar la creșterea inflației al doilea ciclu peste 2 luni de zile când vor trebui să dea deja, s-ar putea cei 4 lei să nu reprezinte nici 50 de bani în prețurile actuale. Creșterea salariului minim nu e o creștere.

4,7 milioane de români ar urma să primească vouchere de 50 de euro, o dată la 2 luni. De la persoane cu dizabilități, la pensionari și la familii cu venituri mici.

Sunt bani cu care pot cumpăra 5 kg de făină, 10 de cartofi, câte 2-3 de fasole și orez, ulei, ouă, 2 pui și 2 kg de pulpă de porc.

Dar încă nu există o listă cu alimentele exacte care pot fi cumpărate cu aceste vouchere și nici cum vor fi acordate.

Dacă vorbim de ajutorul promis firmelor, și aici, patronii nu cred că va putea fi atenuat impactul scumpirii energiei.

Iar o creștere a salariului minim pentru angajați e considerată puțin probabilă.

Florin Jianu, preşedintele patronatului IMM-urilor: Dacă ne uităm la un cost de 8,5 sau 9 lei cât e benzina sau motorina, 50 de bani nu înseamnă mare lucru.

În ansamblu, toate cheltuielile suplimentare la care se angajează Guvernul vor duce, potrivit analiștilor, la o creștere a inflației și a unui grad de îndatorare periculos.

Dragoș Cabat, analist economic: Acel mix trebuie și finanțat de undeva. Aici e, de fapt, marea problemă.  Mă îndoiesc că vom reuși să atreagem cele 9 mld, probabil vom atrage 3,4 iar restul va veni tot de la buget. Deja am trecut de grad de îndatorare 50% din PIB, ne vom apropia rapid 60%, după care începem să ne împrumutăm și mai scump.

Toate măsurile anunțate de liderii coaliției vor fi puse în aplicare, cel mai probabil, din luna mai, însă numai după ce vor fi aprobate în Guvern și Parlament.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 7°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 6°C 5°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI