Un adolescent a rămas fără două degete după ce s-a rănit în poligonul de la Cincu. A intrat într-o zonă interzisă

24 iunie 2017, 14:53

ACTUALIZARE Telejurnal ora 20.00 Cercetările făcute până acum arată că adolescentul a intrat în zona interzisă a poligonului de la Cincu şi acolo ar fi găsit câteva cartuşe pe care le-a desfăcut şi a dat foc pulberilor din interior.

Medicii de la Brașov, unde e internat băiatul, se tem că zilele următoare ar putea apărea infecţii la nivelul toracelui şi abdomenului unde e plin de pulberi.

Rudele copilului nu ştiu sau nu vor să spună cum a ajuns adolescentul în poligon şi ce a găsit acolo.

În poligonul de la Cincu se desfăşoară în aceste zile un exerciţiu de pregătire cu muniţie de manevră. Suprafaţa poligonului este de aproape 10.000 de hectare şi este marcată cu borne. Nu este împrejmuită însă şi cu gard.

Şeful poligonului spune că militarii strâng toate elementele de muniţie după trageri.

ACTUALIZARE Un adolescent de 15 ani s-a rănit în poligonul militar de la Cincu după ce a dat foc pulberii din niște cartuşe, informează Centrul Naţional de Instruire Întrunită ‘Getica’, citat de Agepres.

Incidentul a avut loc vineri seară, când băiatul a intrat într-o zonă interzisă. Le-a spus polițiștilor că a strâns cartuşe, le-a desfăcut și a dat foc pulberii din ele. În urma exploziei produse, a fost rănit.

Adolescentul a fost internat la Spitalul din Făgăraș, apoi transferat la Spitalul Clinic de Copii din Braşov, unde, sâmbătă dimineaţă, a fost operat. A pierdut două degete de la mâna stângă.

Evenimentul este instrumentat de Parchetul Militar. La nivelul unităţii militare s-a constituit o comisie de cercetare a împrejurărilor evenimentului.

S-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite