Un actor autoproclamat președinte al Braziliei declanșează o mișcare socială. „Vreau doar să folosesc această platformă pentru a contribui la demistificarea acestui guvern incompetent”

10 martie 2019, 12:30

„Jose de Abreu este preşedintele nostru! Bolsonaro, cară-te! Fără corupţie, fără ştiri false, Jose de Abreu, preşedintele Braziliei!”

Așa a fost întâmpinat pe aeroportul din Rio un cunoscut actor brazilian, care luna trecuta s-a autoproclamat liderul țării.

A fost o glumă pe internet, inspirată de ce se întâmplă în Venezuela, dar care a mobilizat multă lume. Actorul chiar a depus un fals jurământ alături de susținători, citind din Constituția țării.

Spre deosebire de venezueleanul Juan Guaido, Abreu este conștient de teatralitatea gestului său, dar care nu-i știrbește cu nimic din importanță.

Jose de Abreu, actor: „Vreau doar să folosesc această platformă pentru a contribui la demistificarea acestui guvern incompetent. Voi merge în toată Brazilia ca să organizez rezistenţa împotriva acestui guvern ilegitim”.

Actorul de 72 de ani, cunoscut pentru rolurile din telenovele, are șanse să mobilizeze o rezistență consistentă împotriva lui Bolsonaro.

Jair Bolsonaro este din ianuarie al 38-lea președinte al țării.

Este aspru contestat pentru viziunile sale tradiționaliste față de femei și de minorități, pentru că susține portul de arme de foc și pentru că nu crede în încălzirea globală, pe care o consideră un „complot marxist”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă