Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ALEGERI LOCALE

Ultima zi de campanie electorală: şpăgi, ziare clonate şi cruci desenate pe ziduri

Ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale, programate pentru duminică, 10 iunie, a fost una plină de incidente. Mai mulţi membri ai unor formaţiuni politice s-au ales cu amenzi şi dosare penale, după ce au încălcat legea electorală.

08 Iunie 2012, 19:19 | TVRinfo.ro |
În 20 de localităţi din judeţul Olt, prezenţa la vot a depăşit 100%

Mai multe incidente electorale au fost înregistrate, vineri, in mai multe judeţe din ţară. Poliţia a dat amenzi şi mulţi simpatizanţi ai unor partide s-au ales cu dosare penale. Unele dintre aceste incidente au ajuns să declanşeze adevărate scandaluri. Unii candidaţi au încercat să dea mită pentru a primi voturi.

Ziare clonate

O clonă a ziarului Ring, de 16 pagini, care îl atacă pe Robert Negoiţă, candidatul la Primăria Sectorului 3, a fost distribuită ilegal în Bucureşti, informează Mediafax. Alexandru David, redactorul-şef al adevăratei publicaţii Ring, declară că acest lucru reprezintă un "atac fără precedent asupra presei", în ultima zi de campanie electorală.

David a precizat că Poliţia a fost sesizată încă de la primele ore ale dimineţii şi mai multe maşini care distribuiau falsul ziar Ring au fost oprite în trafic şi duse la Poliţie. Cinci maşini pline cu ziare false ar fi fost abandonate în sectorul 3.

Cruci negre pe zidurile caselor

Primarul şi consilierii locali PDL din comuna timişeană Tomnatic s-au trezit, vineri dimineaţă, cu zidurile pline de cruci negre. Şase membrii USL s-au ales cu dosare penale, informează Mediafax.

50 de lei pentru un afiş electoral pus în fereastră

Tot vineri, reprezentanţii PSD şi ai PNL Timiş au acuzat PDL că oferă proprietarilor unor imobile din comunele din judeţ sume cuprinse între 50 şi 300 de lei pentru a afişa, în fereastră, materiale electorale cu candidaţii partidului şi că listele electorale conţin persoane decedate.

Liste cu adepţi fictivi

38 de incidente electorale au fost semnalate, în această campanie, în judeţul Mureş, informează Mediafax. Potrivit poliţiei este vorba de înscrierea pe listele de candidaţi a unor persoane fără ca acestea să ştie, amplasarea de materiale de propagandă electorală în alte locuri decât cele convenite, ruperea, murdărirea, deteriorarea, distrugerea mijloacelor de propagandă electorală, oferirea de bunuri şi afirmaţii denigratoare.

Din cele 38 de incidente electorale, în zece cazuri s-au dat amenzi în valoare de 6.600 de lei.

Bani pentru un vot

Un angajat al Primăriei Hălmăgel (Arad) este cercetat penal pentru că ar fi oferit mită electorală, el fiind prins că dădea diverse sume de bani unor localnici, informează Mediafax.Primarul comunei afirmă că a fost vorba despre ajutoare de încălzire neridicate de câţiva bătrâni şi că sumele ar fi de "până în 50 de lei".

Destrugeri de panouri electorale la Cluj Napoca

Reprezentanţii USL Cluj au depus, vineri, o plângere la Poliţie faţă de vandalizarea unor panouri instalate de Uniune în municipiul Cluj-Napoca, pe care apare o fotografie a candidatului PDL, Emil Boc, împreună cu fostul primar Sorin Apostu, informează Mediafax.

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie la Registratura Primăriei.

48 de deţinuţi pot vota duminică

Patruzeci şi opt de deţinuţi au dreptul să voteze, duminică, la urna specială pe care reprezentanţii secţiilor de votare o vor aduce la unităţile penitenciare, în ziua alegerilor locale, informează Mediafax care citează un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Deţinuţii trebuie să solicite în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de detenţie, că doresc să îşi exprime dreptul de vot.

Conform dispoziţiilor transmise şi a hotărârilor adoptate de Biroul Electoral Central, deţinuţii trebuie să îndeplinească toate aceste condiţii pentru a putea vota.

Amenzi de la CNA

CNA a aplicat televiziunilor şi radiourilor 98 de sancţiuni, dintre care 29 de amenzi, în cuantum total de 450.500 de lei, şi 69 de somaţii publice, pentru încălcarea prevederilor legale cu privire la reflectarea campaniei electorale în spaţiul audiovizual.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 17°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 19°C 18°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Martie 2019, 17:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8031.47
Variatie: -0.19%
TLV
2.13
0.23%
FP
0.90
0.11%
SNG
31.80
1.92%
SFG
18.05
5.26%
SNN
9.75
0.1%
TBM
0.29
4.09%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.2%
BRD
12.96
0.62%
TEL
20.35
1.93%
ARHIVĂ ȘTIRI