UE va prelungi cu încă zece ani schema de roaming fără taxe suplimentare

UE va prelungi cu încă zece ani schema "Roaming la tarife ca acasă", conform planurilor adoptate joi de Parlamentul European, informează un comunicat al PE.

24 Martie 2022, 18:28 (actualizat 24 Martie 2022, 18:40) Știrile TVR |
Telefonie mobilă în UE / FOTO: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Potrivit legislaţiei, consumatorii îşi vor putea folosi telefoanele mobile când călătoresc în interiorul UE, fără taxe suplimentare faţă de cele plătite acasă.

În plus, ei se vor bucura de aceeaşi calitate şi viteză a conexiunii mobile atât în ţară, cât şi în străinătate.

Furnizorii de roaming vor fi obligaţi să ofere aceaşi calitate a roamingului ca cea furnizată pe plan intern, dacă aceleaşi condiţii sunt disponibile în reţeaua din ţara care este vizitată.

În urma negocierilor cu Consiliul, europarlamentarii s-au asigurat că se interzic practicile de reducere a calităţii serviciilor de roaming (de exemplu prin schimbarea conectării de la 4G la 3G).

Cei care călătoresc şi persoanele cu dizabilităţi vor avea acces la servicii de urgenţă fără tarife suplimentare, indiferent dacă efectuează apeluri sau trimit sms. De asemenea, operatorii trebuie să furnizeze informaţii privind numărul european de urgenţă 112.

Noul Regulament privind roamingul stabileşte tarife cu ridicata mai mici. Pentru serviciile de date, noul regulament stabileşte următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicata: 2 euro/GB în 2022, 1,8 euro/GB în 2023, 1,55 euro/GB în 2024, 1,3 euro/GB în 2025, 1,1 euro/GB în 2026 şi 1 euro/GB începând din 2027. Pentru apelurile vocale: 0,022 euro/minut în perioada 2022-2024 şi 0,019 euro/minut începând din 2025. Pentru mesajele SMS: 0,004 euro/SMS în perioada 2022-2024 şi 0,003 euro/SMS începând din 2025.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 27°C
IASI 28°C 20°C
CLUJ 25°C 17°C
CONSTANTA 27°C 23°C
CRAIOVA 26°C 22°C
BRASOV 26°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI